Sugestie de lectura: “De unde vin ideile bune”

Am citit de curand cartea lui Steven Johnson, “De unde vin ideile bune”, o carte din care cu siguranta multi se pot inspira asupra modului cum pot aborda procesul de a aduce o schimbare, de a imbunatati un proces sau de a inova.  Inceputa ca o introducere in istoria inovatiei, cartea ofera pe parcurs  o multime de lectii despre modul in care ne putem noi insine contura mediile in care actionam, astfel incat sa permita sa aibe loc inovatiile de orice fel. In acelasi timp, cred ca este o modalitate  foarte buna  de a expune cateva din conceptele cu care lucreaza CRIDL, despre care vom mai vorbi in curand.

Trecand prin nenumaratele exemple de descoperiri stiintifice si inovatii prezentate in carte (de la evolutia gandirii asupra sistemului solar la dezvoltarea penicilinei sau internetului), ce mi se pare valoros e ca suntem foarte usor ghidati spre a intelege procesul prin care au luat nastere acele inovatii. Urmarind firul cartii, ni se contureaza o metoda de a recunoaste mediile care pot fi favorabile inovarii, pe care intr-un fel sau altul o putem prelua sau aplica in munca noastră sau in comunitatea noastră, de exemplu. Unele din ele ar putea suna ca povete de minim bun simt, dar luate per ansamblu pot contribui ca baze ale unei strategii de lucru la aproape orice nivel. Mai jos sunt unele puncte interesante pe care autorul le aduce în acest sens, pe baza incursiunilor in istoria inovatiilor:

  • Inovația a avut loc, în general, pe baza unor “banuieli lente.” Pentru a contura o idee este nevoie de ceva timp, de obicei, pentru ca pur si simplu procesul de clarificare a ideii e de durata, chiar daca din exterior ar parea ca e totul la indemana. E folositor ca ideile sa fie lasate libere, sa se formuleze in ritmul lor.  Darwin e dat ca exemplu de om de stiinta care s-a invartit in jurul a mai multor idei pana in momentul cand toate acestea s-au pus cap la cap in teoria evolutiei speciilor.
  • In acelasi timp, pe langa faptul ca acest proces de conceptualizare se întâmplă in ritmul sau lent, de cele mai multe ori inovatiile se produc în general într-un domeniu destul de apropiat tehnologiilor utilizate / cunoscute sau in perimetrul cunoștințelor deja existente ale designerului. Autorul il numeste un proces pe baza principiului “adiacentului posibil.”
  • Reciclarea / recombinarea ideilor este un alt element important în procesul de inovare. Intr-un mediu deschis, ideile curg si se pot reformula in diferite combinații în mod constant. Ideile noi au împrumutat întotdeauna unele caracteristici ale produselor existente, si le-au folosit pentru scopuri diferite. In plus, acestea au fost rezultatul a mai multeor iteratii de-a lungul unui mecanism de “încercari și greseli” (trial and error).  Putem face un salt înainte pe plan tehnologic sau material aducand un produs sau serviciu complet nou pe piață prin aplicarea unei tehnologii existente, unei idei sau a unui cadru conceptual intr-un domeniu cu totul nou. De exemplu, Gutenberg a inventat procesul de tiparire a cartilor aplicand o tehnologie din domeniul fabricarii de vinuri de fapt.  
  • “Serendipitatea” / Accidentele fericite – inovarea se întâmplă cateodata prin conexiuni surprinzatoare, la care cel mai probabil s-a ajuns in mod foarte aleator, prin intalniri sau intamplari ce pun totul intr-o lumina noua. E de fapt un proces natural, organic. Imaginați-vă ideile pur și simplu ciocnindu-se, moment in care sensul întâlnirii lor apare instantaneu designerului într-un fulger de inspirație. Este important, totusi, ca designerul sa fie capabil sa inteleaga si sa profite de oportunitatea adusa de descoperirea sa atunci când apare, chiar și în cele mai ciudate momente.  

Cum spuneam, aceste procese luate separat par foarte naturale, si totusi, cati dintre noi le urmarim in munca noastra? Sau cati dintre noi incearca sa isi creeze mediul in care sa actioneze urmarindu-si ideile? Ce ne impiedica, sau in general ce bariere exista pentru designeri? Cum pot fi ele depasite?      

Pentru cei care sunt preocupati de a isi crea un spatiu cat mai propice creativitatii (fie la nivel personal, profesional sau chiar politic), Steven Johnson pledează pentru sprijinirea proceselor de inovare prin crearea unei “arhitecturi a serendipitatii,” un contur pentru arena în care ideile se pot ciocni si multiplica mai ușor. Listez iarasi cateva idei:

  • Un rol important poate fi jucat de platforme sau spații pentru întâlniri și schimburi de idei, care ne permit să construim acele “banuieli lente” mai usor.
  • Pot da foarte bune rezultate si “retelele de inspiratie“, ce pot lua forme de tot felul (de la prieteni cu care iesim la o bere la grupuri profesionale formale sau informale, sau clustere industriale)  
  • Depinde bineinteles de domeniu, dar inovarea nu se întâmplă numai în zidurile închise ale unui departament de cercetare intr-un institut public. Mai degrabă factori externi, cum ar fi cooperarea, co-crearea și conexiunile intre discipline / sectoare permit atingerea acelui “adiacent posibil”, și pot conduce la inovare. Steven Johnson aduce argumente prin analiza a peste 200 de inovatii in sprijinul acestor procese. E adevarat ca multe dintre aceste inovații au început de proiecte tradiționale de cercetare și dezvoltare, dar o cantitate enorma de idei noi, mai ales din ultimele decenii, s-au dezvoltat printr-un proces organic, bazându-se pe mai multe contribuții de la persoane diferite aflate în rețele deschise și fluide. Motivatia pentru inovatie nu consta (doar) in competiția pentru resurse sau in obtinerea drepturilor de brevet, ci mai degrabă cooperarea și deschiderea procesului conduce la dezvoltarea si propagarea lor.
  • Steven Johnson (și alți “entuziaști” ai domeniului inovatiei) numesc mediul in care se intalnesc astfel de conditii ca un “ecosistem” pentru inovare, deoarece inovațiile se întâmplă atunci când procesul de generare de idei este deschis si supus la diferiti stimuli externi, într-un proces de feedback dinamic.

Acestea sunt doar cateva din ideile propuse de Steven Johnson, ce pot fi luate ca puncte de reper pentru cum putem construi un mediu propice inovatiilor la orice scala (personala, in comunitate, sau chiar la scala macro, in politici de promovare a inovatiei in orice domeniu). Fara a pretinde ca sunt o reteta a inovatiei, principiile acestea se pot deja recunoaste in multe din proiectele unor companii ca Google, in proiecte de inovatie sociala sau in politici publice inteligente. Vom prezenta astfel de exemple si in postari viitoare. Pe moment, inchei cu o schita a cartii care completeaza ideile expuse mai sus. Toate sunt un indiciu catre posibile raspunsuri la una din intrebarile care ne ghideaza in proiectele CRIDL: Cum am putea face România sa fie mai inovatoare?

Leave a Reply