Paradoxul inovatiei regionale sau cum regiunile pot evita capcana saraciei

Comisia Europeana a publicat in martie Indexul Uniunii Inovatiei (Innovation Union Scoreboard – IUS) si Indexul Regional al Inovatiei (Regional Innovation Scoreboard – RIS), care ofera o imagine de ansamblu a performantei statelor membre UE si a regiunilor in termeni de inovare. Cele mai performante state europene sunt, din nou, Suedia, Danemarca, Germania si Finalanda. Polonia este singura tara care a schimbat apartenenta la categoriile de stadii de inovatie, de la un stat cu rezultate modeste de inovatie, la un stat cu rezultate moderate. Romania este pe ultimele pozitii in UE, dupa Bulgaria si Letonia (desi se observa o crestere cu o pozitie fata de anul trecut), categorisita ca “inovator modest”.    

Indexul Uniunii Inovatiei este un scor ce masoara performantele a trei dimensiuni ale sistemelor de inovatie:

  • facilitatori ai inovatiei (gradul de educatie a resursei umane, starea sistemului de cercetare, finantarea cercetarii si inovatiei);
  • activitatile sectorului privat (investitii in cercetare si inovare, interactiunea cu sectorul academic, proprietate intelectuala creata);
  • rezultatele inovarii (inovatii in produse, servicii, forme de organizare sau marketing si efectele economice ale lor).

O concluzie cheie a analizei indexului IUS este faptul ca majoritatea statelor aflate in top au scoruri foarte bune in toate cele trei dimensiuni, si au, deci, sisteme de inovatie foarte echilibrate. In aceste state, se pune foarte mare accent atat din partea sectorului public cat si din partea sistemul privat pe educatie, training, cercetare, si dezvoltarea de noi idei.

Indexul regional al inovarii analizeaza aceleasi dimensiuni ca si IUS, la nivel teritorial (NUTS 2, conform  nomenclaturii statistice a regiunilor la nivel european). Se pot remarca diferente de performanta a regiunilor chiar si in cadrul aceluiasi stat membru. Un exemplu este Franta, unde regiunile din jurul Parisului sunt inovatori “moderati”, Parisul este lider la nivel european, iar restul regiunilor franceze sunt inovatori in crestere (“followers”). In Romania, Bucurestiul este inovator moderat, iar restul tarii se plaseaza in categoria inovatorilor “modesti”.    

Un alt aspect interesant analizat in RIS este dezbatut intr-un capitol separat, privind legatura dintre folosirea fondurilor UE pentru cercetare si inovare (atat din Programul Cadru 7  / FP7 cat si Fondurile Structurale) si performanta regiunilor in termeni de inovare. Se poate remarca o complementaritate intre fonduri, prin care regiunile care sunt lideri in inovatie atrag fonduri FP7 in mod competitiv la nivel european, si folosesc foarte putine fonduri structurale.

Cu toate acestea, ceea ce pune pe ganduri este numarul mare de regiuni la nivel UE care au performante slabe in termeni de inovatie (conform RIS / IUS) si nici nu folosesc fonduri structurale pentru a finanta proiecte de cercetare si inovatie.  Aceasta tendinta a fost denumita “paradoxul inovatiei regionale”: in general, regiunile sarace si cu performante economice si de inovatie slabe, sunt exact aceleasi care nu prioritizeaza investitii in capital uman, in economia cunoasterii si in inovatie, riscand sa ramana blocate intr-un cerc vicios. Ba mai mult, raman in urma regiunilor performante, care continua sa creasca, mergand in spirala “cercului virtuos” creat prin concentrarea pe o dezvoltare inteligenta.  

Cautand explicatii posibile ale acestui paradox al inovatiei, autorii argumenteaza ca de fapt, statele unde este prezent acest ciclu negativ al lipsei investitiilor in inovatie (atat din partea sectorului public, cat si privat), adopta inca paradigma dezvoltarii pe model centralizat. Mecanismele de luare a deciziilor din multe state membre care sunt mai putin performante in termeni de inovatie nu au fost adaptate la nevoile unei economii si societati dinamice a cunoasterii.  La nivel UE, cat si international, a fost recunoscuta din ce in ce mai mult valoarea unei gandiri teritoriale a dezvoltarii bazata pe locatie – sau  “place-based”. Pentru a promova potentialul local si regional, politicile economice nationale trebuie sa tina cont de interactiunile dintre geografia economica (specificitatile si atu-urile locale), institutiile regionale si cunostintele actorilor locali din mediul privat, academic sau social. Romania este una din tarile in care se simte nevoia de actualizare a modului de a concepe dezvoltarea din partea sectorului public dar si a mediului privat, care sa includa o dimensiune teritoriala mai accentuata, si un proces participativ si descentralizat de luare a deciziilor de investitii la nivel local, nu numai national.

Pe langa acordarea de importanta sporita nevoilor locale, este nevoie de o abordare a politicilor de promovare a sistemului de inovatie in intregimea lui, tinand cont de interactiunile dintre mediul academic, cel de cercetare, si mediul privat. Lucrarea evidentiaza si faptul ca multe din statele membre au o intelegere diferita a politicilor de promovare a sistemelor (regionale) de inovatie. Daca unele guverne nationale au transferat din competente la nivel regional sau local pentru a mobiliza resurse si actori din toate sectoarele intr-un proces dinamic de interactiune si de promovare a firmelor, universitatilor si organizatiilor sau a oricaror persoane cu idei (vezi Marea Britanie, Belgia, Germania, pana si Polonia), alte state pastreaza o abordare de sus in jos a investitiilor in inovatie si sunt in general adepte ale unui model de gandire liniar al dezvoltarii si inovatiei, si nu gandesc inovatia la nivel de sistem. Un indiciu in acest sens este modul de design al Programelor Operationale (PO) ale fondurile structurale prin care s-au finantat poriecte din domeniul cercetarii si inovarii in 2007-2013. Unele state ca Marea Britanie sau Germania au tinut cont de caracteristicile diferite in termeni socio-economici ale regiunilor in prioritizarea PO-urilor si au personalizat tipul de investitii pe baza nevoilor si nivelului de dezvoltare regional. Alte state din Estul Europei, ca Romania si Bulgaria, au avut un singur PO pentru intreg teritoriul tarii, lasand putin loc pentru diversitate, specific local si pentru actorii locali sa prioritizeze investitii in sectoare de inovatie in care au mai multa nevoie. Rezultatele au putut fi remarcate aproape de sfarsitul perioadei de finantare in 2013, si, dupa cum lasa de inteles si lucrarea, majoritatea statelor cu performanta redusa in inovatie si (incidental?) un mecanism institutional centralizat de prioritizare a investitiilor, au investit relativ (mai) putin in inovatie.

Capitolul din Indexul Regional al Inovatiei nu demonstreaza o legatura de cauzalitate intre abordarile programarii fondurilor de investitie in dezvoltare si inovatie bazate pe un proces ce confera mai multa autonomie nivelului regional sau local, si performantele lor in inovatie, dar este inca un semnal ca problematicile dimensiunii teritoriale a dezvoltarii si abordarea sistemica a inovatiei ca optiune de dezvoltare ar trebui dezbatute mult mai mult in special in momentul acesta, cand se contureaza programele de finantare pe perioada 2014-2020. Noua propunere de Strategie de Cercetare, Dezvoltare si Inovare a Romaniei a facut pasi importanti in acest sens, insa ar putea avea un impact si mai mare in momentul in care investitiile prevazute in domeniul inovatiei sunt corelate cu nevoile de dezvoltare locala / regionala si atuurile fiecarei regiuni.

Leave a Reply