Am lansat ediția a doua a programului. Aplicațiile RICAP sunt deschise până pe 5 decembrie!

La începutul acestei luni am lansat a doua ediție a programului RICAP și abia așteptăm să cunoaștem inovatorii în tehnologie cu care vom lucra în perioada următoare.

RICAP oferă antreprenorilor în tehnologie 6 luni de mentorat personalizat cu specialiști din Statele Unite și România, acces la vasta rețea internațională adusă de partenerul american, Larta Institute, workshop-uri și traininguri în vederea dezvoltării instrumentelor de comercializare, conexiuni importante în industrie, parteneriate pentru dezvoltarea tehnologiei și investiții directe.

Aplicațiile se pot face online pe www.ricap.ro până pe 5 decembrie și pot aplica antreprenorii, cercetătorii și reprezentanți ai spin off-urilor care au dezvoltat o inovatie tehnologică în domenii ca ITC, agritech, cleantech, medtech și nu numai.

Aflat deja la a doua ediţie, RICAP a sprijinit până acum 30 de antreprenori în tehnologie să își valideze inovația, să aibă acces la resurse și instrumente despre piață, să intre în contact cu parteneri și investitori. A fost un parcurs intens atât pentru noi, cât și pentru companiile participante care și-au dezvoltat business-ul, au interacționat cu specialiști reputați la nivel internațional și au dezvoltat conexiuni cu parteneri și investitori.

Anul acesta, RICAP propune un program extins, cu o componentă nouă de accelerare, pentru antreprenorii în tehnologie care au dezvoltat produse inovatoare cu potențial de comercializare la nivel global.

RICAP va avea două componente: RICAP Academy care sprijină antreprenorii să își valideze tehnologia, primind feedback și mentorat personalizat, astfel încât să fie pregătiți pentru piață și RICAP Accelerator, primul accelerator în tehnologie din România, adresat companiilor mature, oferindu-le servicii prin care să își perfecționeze propunerea financiară, să intre în legătură cu investitori și să obțină finanțare pentru următoarea etapă de dezvoltare.

Ce oferă RICAP?

Fiecare companie din Academy va avea dedicat un mentor român cu experiență în zona de business și tehnologie, cum ar fi Sergiu Neguț, Dan Mihăescu sau Andrei Pitiș și un mentor din Statele Unite pentru a dezvolta un management toolkit (strategia de go to market, strategia de comercializare și alte instrumente adaptate la nevoile fiecărei companii), vor avea acces la un workshop intensiv în București cu speakeri internaționale cu privire la comercializarea inovării, webinarii, industry saloons și, la finalul programului, sesiuni de feedback cu specialiști din Statele Unite și un eveniment tip Demo Day.

Pentru companiile din RICAP Accelerator, programul propunere coaching și consultanță one- on-one pe zona de dezvoltare strategică și atragere de investiții, servicii specializate de suport: juridice, financiare, proprietate intelectuală și marketing, investiții directe de până la 30.000 de Euro pentru companiile selectate contra equity (7- 10%), spațiu de lucru în București, două vizite de business în Statele Unite pentru conexiuni strategice și pitching și, la finalul programului, un eveniment de pitching în care vor fi invitați investitori și VC.

Elementul de noutate pe care îl aduce RICAP completează ecosistemul antreprenorial autohton, adăugând componenta de accelerare propriu- zisă. Aceasta implică un angajament al programului de a acorda pachete de finanțare de până la 30.000 de Euro pentru companiile selectate, în schimbul unei cote de participare în acționariatul firmelor (equity) de 7- 10%.

Dragoș Pîslaru, director de program

După procesul de aplicare, deschis până pe 5 decembrie, se vor selecta până la 20 de companii – 15 companii pentru RICAP Academy și între 3 și 5 companii pentru RICAP Accelerator.

On noiembrie 9th, 2015, posted in: RICAP by Tags: , , , , ,

Leave a Reply